La Editura RAO, în colecţia Biblioteca Rao, a apărut volumul “Omenirea secolului XXI şi guvernul mondial” de Ştefan Mâşu. O carte pe cât de documentată, susţinută de o bibliografie cu autoritate, pe atât de accesibilă, fascinează şi implică cititorul în construcţia unei posibile panorame a secolului XXI, în care vor fi redefinite relaţiile între om şi natură, în care omenirea, mai numeroasă cu 3 miliarde de locuitori, va trebui să descopere cum se trăieşte fără petrol. Un secol cu crize şi războaie şi un peisaj planetar cu actori importanţi, ale căror traiectorii se vor intersecta – state, organizaţii internaţionale şi regionale, organizaţii neguvernamentale, corporaţii internaţionale, structuri organizate ale crimei internaţionale; o lume nouă şi deosebită, pentru gospodărirea căreia autorul face apel la o mai bună guvernanţă globală, cu schiţa posibilă a unui guvern mondial şi cu instaurarea obligatorie a unei alte responsabilităţi planetare, cu o geopolitică în care alături de interes şi putere să încolţească morala şi conştiinţa unei noi civilizaţii.
ŞtefanMâşu s-a născut în 1945. Este economist, Doctor în Ştiinţe (1975), Doctor Honoris Causa (2006), Înalt Demnitar în Masoneria română şi internaţională. A publicat mai multe cărţi în domeniul Francmasoneriei şi ezoterismului, printre care: Rozicrucienii sunt printre noi (2007), Adevăraţii Templieri (2008), Francmasoneria Dezvăluită (2009), Revelaţiile Ucenicului Mason (2009), precumşi în domeniul relaţiilor economice şi financiar-bancare (coautor), Criza, Anticriza şi Noua Ordine Mondială (2009).
Fonte : agentiadecarte